Cristoiu nu mai este director onorific al Evenimentul zilei

Cristoiu nu mai este director onorific al Evenimentul zilei
Publicat: 14/02/2016, 20:07

„Începând de astăzi, Ion Cristoiu a renunțat să mai fie directorul ziarului pe care l-a fondat în iunie 1992. Explicația deciziei sale este legată de modul în care Evenimentul zilei a tratat subiectul ‘Legea inițiată de Liviu Dragnea’ și este expusă pe larg pe blogul domniei sale”, se spune, într-un material publicat, duminică, pe site-ul www.evz.ro.

Pe site-ul ziarului Evenimentul zilei este redat și un fragment dintr-un text publicat duminică de Ion Cristoiu pe blogul său, www.cristoiublog.ro, precizându-se faptul că textul exprimă nemulțumirea acestuia și se referă la articole care au apărut pe site-ul cotidianului în perioada 10 -12 februarie.

„Evenimentul zilei, ziarul la care eu eram trecut director onorific și ziarul cu pretenții de echidistanță, se angaja într-o campanie de militantism politic împotriva unui partid, făcînd jocurile unui alt partid. E greu de spus cît de tare urăsc implicarea presei în campanii de militantism bolșevic împotriva unui politician, a unui partid, gen: Semnați petiția on-line! Ieșiți în stradă! Să dăm jos Guvernul! Da, presa se poate angaja în campanii. Acestea trebuie să fie însă ale societății civile și nu ale partidelor politice. Presa trebuie să fie echidistantă în bătălia politică. Păi, cum să mai fie presa echidistantă, cîtă vreme își asumă campanii electorale ale unui competitor politic? (…) Evenimentul zilei devine astfel fără să vrea instrumentul de presă al Diversiunii puse la cale de PNL”, a scris, printre altele, Ion Cristoiu pe blogul său.

De cealaltă parte, potrivit anunțului de pe site-ul evz.ro, „conducerea EVZ a luat act de hotărârea lui Ion Cristoiu de a nu mai fi directorul onorific al ziarului”. „Totodată, precizăm că Ion Cristoiu va continua să fie principalul editorialist al EVZ, așa cum a făcut-o în perioada 1992-1997 și 2012- până în prezent”, se mai spune pe site-ul evz.ro.

Ion Cristoiu a devenit director onorific al ziarului Evenimentul zilei la mijlocul lunii decembrie a anului trecut. La momentul respectiv, Dan Andronic (asociatul majoritar al societății Editura Evenimentul Zilei și Capital, care editează publicațiile Evenimentul zilei și Capital, n.r.) a anunțat că, până când se va lămuri în totalitate situația lui juridică, se retrage din activitatea publicistică și se suspendă din funcția de director general al Editurii Evenimentul zilei și Capital.

Dan Andronic a făcut acest anunț după ce a fost reținut de procurori, după mai multe ore de audieri la sediul DNA Brașov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov.

De cealaltă parte, Ion Cristoiu, în mesajul publicat duminică, pe blogul său, spune: „Numărul din 10 decembrie 2015 al Evenimentului zilei a apărut pe prima pagină cu o știre despre organizarea internă a ziarului: Dan Andronic s-a autosuspendat din funcția de director al ziarului. Ion Cristoiu a devenit director onorific. De atunci figurez în ediția tipărită și în clipurile publicitare ale ziarului, cu sau fără poză, drept director onorific al ziarului Evenimentul zilei. Despre cum am ajuns eu director onorific și am făcut și ce-am dres în această funcție onorifică (nu sînt plătit nici măcar cu un pumn de semințe pentru funcția asta!) n-am scris pînă acum. Acum cînd cer în chip public să fiu scos din funcția asta, luînd în calcul și o încetare a colaborării cu ziarul, simt nevoia să explic de ce am acceptat funcția de director onorific”, spune Ion Cristoiu.

Acesta precizează că a colaborat cu un comentariu zilnic la Evenimentul zilei timp de cinci ani. „Oricum, de cînd a venit Dan Andronic în fruntea ziarului. Colaborarea mea s-a limitat strict, din punctul meu de vedere, la trimiterea unui text înainte de ora 20, ca să prindă ediția tipărită a ziarului, și din cel al redacției la a mi se publica textul fără nici o modificare sau cerere de modificare. Contrar legendelor răspîndite de propaganda de partid și de stat, colaborarea mea n-are nici o legătură cu Elena Udrea sau Traian Băsescu. A depins numai și numai de Dan Andronic. Contrar părerii unor cititori n-am avut nici o influență asupra structurii ziarului și asupra politici editoriale”, mai spune Ion Cristoiu.

Acesta mai afirmă că în decembrie 2015, când a acceptat funcția de director onorific al Evenimentul zilei, publicația „trecea printr-un moment greu, poate cel mai greu din istoria sa”. „În cazul funcției de director onorific, am pus următoarea condiție: Accept, deși mulți o să mă înjure, dar, din cînd în cînd, mai precis cînd ziarul se angajează într-o campanie de presă mai aparte, să fiu consultat și eu. Nu mă amestec în treburile ziarului, ele merg bine și sub colaboratorii lui Dan Andronic, deși asta înseamnă și multe riscuri, printre care și cel de a fi puse pe seama mea pozițiile politice ale ziarului. Și așa, după ani de scris zilnic la Evz, întîlnesc cititori ai ziarului care-mi reproșează lucrurile tipărite în ziar sau publicate on-line ca fiind cu acceptul meu. Era – se înțelege, o condiție de bun-simț. Una e să fiu colaborator și alta e să fiu director onorific. Nu puteam gira cu numele meu ceea ce eu consideram deraieri ale ziarului de la deontologie. Condiția asta avea însă un subtext generat de realitățile lui 2016. Intuiam – și nu m-am înșelat, că va fi un an cumplit pentru presă. Cumplit, pentru că presa va fi folosită pe scară largă în bătăliile politice mafiote, definitorii pentru acest an electoral de răscruce”, mai spune Cristoiu.

În finalul mesajului publicat pe blogul său, Ion Cristoiu spune că nu are niciun canal de comunicare cu actuala conducere a Evenimentul zilei și folosește această cale pentru a anunța cererea sa de a fi scos din funcția de director onorific.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×